În sfârșit, furnizorii de energie electrică, luați la rost: au ajuns în vizorul autorităților, după ce ți-au făcut viața dificilă

de: Alexandru Puiu
07 09. 2021

În teorie, românii au avut peste un an pentru a profita de liberalizarea pieței de energie electrică. Din această poziție, au putut să-și schimbe furnizorul și, cu un pic de noroc, să aibă o factură mai mică la curent. Realitatea din piață a fost însă cu totul alta.

Deși ar fi trebuit să fie cât se poate de simplu să schimbi furnizorul de energie electrică sau, în cel mai rău caz, să schimbi abonamentul la furnizorul pe care îl ai deja, mai multe companii s-au dat peste cap pentru a-ți face viața foarte dificilă. Din fericire, măcar două dintre ele au intrat în vizorul autorităților. Momentan, Consiliul Concurenței a început o investigație în ceea ce privește activitatea grupurilor CEZ și Electrica. Motivul din spate este simplu. Există suspiciuni că ar fi îngreunat semnificativ migrația clienților casnici de energie electrică spre alți furnizori.

Furnizori de energie electrică, în vizorul Consiliului Concurenței

“Elementul de concurență pe partea de furnizare, sau elementul cheie, este legat de migrația clienților. Ăsta este sensul liberalizării ca un client, în special casnicii, pentru că la ei este nouă liberalizarea, industrialul s-a liberalizat mai demult. Casnicii au acum posibilitatea de a se muta de la furnizorul lor tradițional spre un furnizor nou. Asta este ajutorul pe care îl aduce liberalizarea pieței pentru consumator și atunci pe zona asta suntem foarte atenți ca nu cumva furnizorii mari, cei tradiționali, care sunt legați de firme de distribuție, să împiedice această migrație”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021.

Mai sus este partea teoretică a ecuației, dar Chirițoiu a dat și câteva exemple clare. “Am atenționat la începutul liberalizării companiile că vom monitoriza acest proces. Avem suspiciuni că cu tot avertismentul nostru sunt lucruri în neregulă pe această piață și investigăm comportamentul CEZ-ului și al Electrica în acest sens. Vreau să terminăm foarte repede această investigație ca să putem să avem impact în piață. Important este să facem ca lucrurile să meargă bine și ca oamenii să se poată mișca ușor în căutarea unor oferte mai bune”, a spus Chirițoiu.

Ca referință, în teorie, potrivit legislației din România, fiecare consumator casnic de energie electrică are dreptul să schimbe furnizorul de energie electrică, gratuit și în 21 de zile.